Privind în urmă după mai bine de 30 de ani împreună cu dl. Nimu – o poveste #Ciserom95
Într-o perioadă în care se întâmplă tot mai rar să descoperi oameni care iubesc și sunt pasionați de munca pe care o realizează, este o încântare atunci când întâlnești un astfel de om, așa cum este Ironim, zis Nimu – unul dintre cei mai vechi angajați ai Ciserom, un om care ne vorbește cu bucurie despre munca pe care o realizează încă din anii ’90 aici.
Nimu ocupă funcția de operator-creator modele, dar este mult mai mult decât atât. Este un om care îți inspiră seriozitate, rigurozitate și stăruință, dar în același timp, îi simți căldura omului calm și bun atunci când începe să îți explice despre relația lui cu Ciserom.
“Lucrez aici încă din anii 90, după terminarea profilului de Industrie Ușoară a Liceului Tehnologic de la Sebeș. În perioada liceului am făcut practica de specialitate la Ciserom, ceea ce mi-a oferit o oportunitate extraordinară de a mă familiariza cu munca specifică într-o fabrică producătoare de ciorapi.
În acea perioadă sistemul educațional permitea o colaborare strânsă între companiile din diverse industrii și liceele cu profil de specialitate în acele domenii. În cazul meu, acest lucru mi-a permis să urmez Școala de Maiștrii din cadrul liceului, având profesori atât de la liceu, cât și dintre angajații Ciserom.
A fost o experiență extraordinară care mi-a permis să învăț meserie și să devin profesionistul care sunt astăzi.”
La mai bine de 30 de ani în acest domeniu, Nimu ne împărtășește câteva dintre secretele sale care l-au ajutat să ajungă la această performanță: “Este foarte posibil să pară un clișeu ceea ce am să spun, dar totul se rezumă la două elemente foarte importante – pasiune și colectiv. Pasiunea este sursa de energie pentru munca zilnică, este ca o cafea pe care o bei dimineața la prima oră pentru a-ți da energie pentru tot restul zilei. Te motivează când lucrurile sunt dificile, te încântă când ai rezultate remarcabile.
Iar colectivul este ca un sistem de suport al fiecăruia dintre noi. Colegii sunt aceia cu care îți petreci, probabil, la fel de mult timp ca și cu familia de acasă, astfel că să-i numești a doua familie, nu ar fi deloc greșit sau exagerat.
Indiferent de activitatea pe care o ai, vei avea nevoie de aceste doua elemente pentru a avea cu adevărat reușite.”
Munca de operator-creator modele presupune o atenție deosebită în transpunerea unui model proiectat de departamentul de creație pe utilajele care produc șosetele pe care le îndrăgesc românii de pretutindeni: “Zilnic ne lovim de lucruri noi, atât din punct de vedere al complexității modelelor, cât și datorită materialelor cu care lucrăm. Pentru mine, pasiunea izvorăște din lucrul cu bumbacul, o fibră organică, și care, la fel ca orice material organic, este imperfect, ceea ce înseamnă că tot timpul ai ceva nou de învățat în această meserie și trebuie să ne adaptăm situațiilor noi.”
“Așa cum vă spuneam, Ciserom-ul este pentru mine o a doua familie. Relația mea cu Ciserom este una de lungă durată. Nu sunt singurul din familie care a lucrat pentru Ciserom, unchiul și mătușa mea au lucrat pe posturi de maistru și respectiv controlor, o foarte lungă perioadă de timp.
Așadar, acum la 95 de ani aș dori să le transmit colegilor mei, multă sănătate, putere de muncă, și să fim alături și la aniversarea celor 100 de ani.”
Anul acesta, Ciserom aniversează 95 de ani de existență. Astfel, printr-o serie de materiale ne propunem să vă aducem în față oameni ai Ciserom-ului, mai vechi și mai noi. Oameni cu povești diverse, menite să vă inspire.
Ciserom, de 95 de ani, o singură familie.